Sotiesimama's Blog

Just another WordPress.com weblog

Un Brăduț Altfel. Primul meu Giveaway Decembrie 2, 2013

Brăduleț, brăduț drăguț

Ninge peste tine

Vino-n casa mea unde-i cald și bine

Pom de Anul Nou te fac

O, ce burie!
Cu bomboane raw te-mbrac

Și globuri bio o mie… :D

Nu vor fi chiar o mie de globuri bio dar am câteva „globulețe” raw, 100% naturale și handmade de dat. Și totul a plecat de la faptul că în perioada asta toată lumea deapănă amintiri pe Facebook, pe bloguri și prin comentarii. Eu recunosc că am o slăbiciune pentru Crăciun și toate amintirile mele mi se par minunate, chiar și cele legate de bradul ornat cu ghirlande de hărtie, nuci, biscuiți/eugenii/ turtă dulce. Când am crescut am visat la un brad ornat numai și numai cu sticluțe de parfum în miniatură, apoi am cochetat cu globurile cu pene care au fost recent în trend. Cert este că mereu mi-au încântat decorațiunile neconvenționale, atipice.

Văzând produsele Prăvăliei în brad s-a produs automat un click. Așa a început să se contureze give-away-ul decorațiuni altfel: două ornamente din sticlă, elegante, aromate și practice; bomboane de pom sănătoase; „globuri” fine pentru răsfățul pielii și un accesoriu pufos și adorabil.

Ornamentele din sticlă sunt ideea și parțial creația mea și sunt de fapt… două păstăi de vanilie, ornate de sărbătoare! Din ele puteți face esență de vanilie homemade, în alcool sau țuică- dacă vă mai rămâne după sărbători :)). Sau puteți face zahăr vanilat după tutoriale de pe net. Iar în fiole puteți pune apă și sclipici și să improvizați două globulețe adorabile.

Bomboanele raw-vegane sunt oferite de Raw.Z Is Me, primul provider de hrană raw vegană din Bacău. Din punctul meu de vedere am fi putut agăța și pizza sau pâinici cu hrișcă în brad, așa frumoase și gustoase sunt.

Cât despre globuri deja v-am zis prea multe pentru că sunt, de fapt, câteva din produsele mele preferate de la Prăvălia de Săpun. Untul a fost turnat în cutiuță mică „pe comandă” :D ca să fie la fel cu celelalte „globulețe” Scutecel și Alifie.

Accesoriul pufos și adorabil este o broșă miaunită de Roxana, creatoarea Miaunicilor. Este purtabilă atât în brad cât și în piept. :D
Pentru mine tricotatul e încă un mister și tocmai de aceea apreciez foarte mult migala acelor mici făpturi cu privire blândă și prietenoasă. Eu nu mă pot hotărî care miaunică sau miaunel mi-e mai drag dintre toți. Ia dați un ochi și un Like ca să știu care v-a plăcut vouă.

Și pentru că tuturor le plac Like-urile fiți și voi generoși în spiritul Sărbătorilor ce vin și dați like paginilor Prăvălia de Săpun, RaZ Is Me și Miaunici care vă vor face brăduțul mai vesel și dați de veste și prietenilor voștri aka Share ;).

În speranța că ne vom distra cu toții citind pentru a participa lăsați un comentariu cu cel mai „altfel” brăduț pe care l-ați văzut.  El poate fi chiar brăduțul nostru :D. Trebuie să postați comentariul cu o adresă de e-mail validă ca să vă putem contacta.

Perioada de desfășurare este 02.12 – 16.12 a.c. Pe 16 voi juriza împreună cu sponsorii și feedback-urile voastre la celelalte comentarii care a fost cel mai „altfel” brăduț descris de voi.

IMG_0042

IMG_0051 - Copy

IMG_0043

IMG_0052

Așa arată bombonele raw „dezbrăcate” de „hainele festive”.

IMG_0054

IMG_0057

Iar aceasta este o păpușică bălăioară din lumea magică a Miaunicilor.

1464881_260122667469276_477855869_n

 

LATER EDIT.

Fiind primul meu giveaway am uitat să menționez că suport taxele de livrare ale premiului prin Poșta Română oriunde în țară.

 

Anunțuri
 

Laude întârziate dar bine-meritate Noiembrie 26, 2013

De când m-am întors din concediu îmi tot propun să scriu despre niște chestii rămase nescrise. Azi, pentru că m-am „împiedicat” de un material de pe canaulu Totul Despre Mame care m-a determinat să las totul și să scriu. Merită să citiți, că așa cum am mai spus nimic nu e întâmplător și postarea de azi se va lega, cumva, de un giveaway pe care îl pregătesc.

Când Tapesa era mai mică mi-a făcut o reacție alergică la Zinnat în urma căreia a rămas cu niște mici, mici bubițe roșii. Cred că mulți bebeluși le fac și sigur toate mamele le găsesc o pacoste. Au fost momente când în zona scutecelului pielea arăta groaznic, GROAZNIC, și nu mai știam ce să fac, cu ce să o dau să îi treacă. La indicația medicului i-am făcut băi de șezut cu apă și bicarbonat, cu ceai de mușețel… Da, ce-o mai spălam… O lăsam așa mult să „se-nmoaie” în apă că mi-a răcit. Ideea e că, la un moment dar, am observat că roșeața se estompează și bubiețele dispar cu o cremă ordinară de 6 lei. Prin ordinară nu mă refer la obișnuită, ci plină de chimicale de care în mod normal mă feresc ca de bube. E vorba de Crema Petrini de la Farmec. E o cremă ieftină, eficientă de nu-mi venea să cred, dar mie îmi venea să îmi dau palme că o folosesc din cauza ingredientelor. Din păcate pe site nu am văzut lista ingredientelor ca să v-o pot „diseca” dar, credeți-mă, era un cockteil de chimicale rău famate. Imediat ce au dispărut bubițele am trecut pe… pe… loțiunea cu protecție solară de la Prăvălia de Săpun. Care loțiune a fost cu noi în State și a văzut aproape toată coasta de est a Americii. A fost folosită deci ca și loțiune pentru plajă, DUPĂ plajă, ca hidratant pentru cojile groase pe care Balaurul le-a făcut în genunchi și acum o folosesc ca și cremă de funduleț la Tapesă. Și mă gândesc că feedback-ul de la mine a ajutat-o pe Irina de la Prăvălie să facă crema Scutecel.
Dar mai bun și mai bun decât Scutecel știți ce e? Repelantul pentru Insecte! Noi în concediu am avut parte de umiditate și… țânțari. Cum ieșeam din casă ne unși cum ne pricopseam cu ciupituri dar faza tare e că repelantul funcționează DE MI-NU-NE ca și calmant pe ciupituri. Mult mai evident a fost efectul de calmant pe Tapesă. Unde o ciupea ceva făcea „cucui” ca personajele din desene când le cade nicovala în cap. Când nu dădeam cu Repelant se făcea urâtă blânda, Tapesa se scărpina, făcea coajă, rămânea semn. Unde dădeam imediat se retrăgea imediat roșeața și umflătura.

Și ar mai fi ceva de menționat. La primul copil, când Balaurul avea doar 6 luni, am mers la dermato. Nu cerusem eu, m-a trimis pediatra că vezi Doamne copilul are piele atopică.  Doamne ferește de piele atopică cum are băiețelul din materialul făcut de Totul Despre Mame! El avea 2 zone cât monedea de 50 de bani cu piele mai uscată și atât. Dar eram la primul copil și ce știam? Am fugit la farmacie și am cumpărat cremă de la Ducray, scumpă, efecte fâs. 4 ani mai târziu, pentru aceleași probleme am folosit alifia de gălbenele ca mai apoi, datorită feedback-urilor extrem de bune de alte mămici să încerc și eu Untul de corp Basic . O mămică scrisese „Crema Irinei e demențiala.. epiderma mea e wow… multu’ Irina… si ma mai abonez la una.” iar alta a scris despre combnația de Coffee & Fucus și unt că e „DEMENȚIAL!!!! E abraziv, dar în același timp cremos. De mult n-am mai avut așa o experiență plăcută cu un produs cosmetic, completat, bineînțeles, de untul de corp. Mulțumesc Irina”.

Iar acuma e rândul meu să îi mulțumesc Irinei pentru că nu mă mai simt vinovată, ci răsfățată, când îmi cremuiesc copiii.

Și, ca bonus info, eu urmăresc Totul Despre Mame și pe Facebook și pe site dar și pe canalul de youtube.

LATER EDIT Mi-am amintit că am și poze frumoase.

IMG_4145IMG_4147

 

Miercurea ( fără cuvinte) eu citesc Noiembrie 20, 2013

IMG_6374

 

Lumea mare prin ochii mici Noiembrie 4, 2013

Filed under: Proud Mother — sotiesimama @ 2:13 pm
Tags: ,

Probabil mai am 5 min și va suna alarma de „m-am trezit și mi-e foame!” dar am să încerc să resuscitez un blog pe jumătate mort.
Observ și eu, cum au observat și alții, că pe mai toate blogurile de parenting se discută numai treburi serioase. Ce mai citim, ce mai aplicăm, sau cum ne perfecționăm în materie de crescut copii.
Eu n-am nimic de zis în privința asta. Sunt pierdută într-un sistem care m-a contrazis (când credeam că de 5 ani fac bine ce fac), care mă bombardează cu informații și dezinformații și mi-e greu să rămân în picioare. Așa că tac și ascult, că de citit nu mai citesc ( pe tema asta) de mult. Așa că nu vă așteptați de la blogul meu decât la postări superficiale. Crâmpeie de viață așa cum o ducem noi.
Și mi-am amintit zilele astea ceva simpatic, despre cum percep copiii lumea oamenilor mari.

Am fost cu Balaurul în State ( da, alea Unite ale Americii) și a ajuns micul de el, mic și convalescent în NYC.
În prima zi și prima seară a văzut Times Square și, mamă, ce l-au lăsat cu gura căscată reclamele URIAȘE la M&M, double-decker-ele URIAȘE și acoperite în întregime cu reclame ori la Ștrumfii 2 ori la Despicable Me 2 și nu în ultimul rând celebrul Toyz”R”Us.

La un moment dat, după vreo 2 ore, și-a dat seama că intraserăm în magazin noaptea și acuma afară părea zi. Așa i-am explicat despre luminile reclamelor și de ce i se mai zice orașului New York „the city that never sleeps” și i s-a părut GE-NI-AL! „Adică nu tre să mă mai culc în noaptea asta?” Dă-i cu alte explicații…
A doua zi, o zi superbă, parcuri, magazine, zgârie nori. Zgârie nori? Așa, și ce? Statuia Libertății? Așa, și ce? A jucat „rock – paper – scissors” trecând pe lângă ea la dus. La întors a mârâit un pic la ea de la distanță pentru că era F R Â N T!

A mâncat la McDonald’s. Probabil asta încă își amintește că a primit Ștrumf și porția de cartofi era minusculă dar a primit în plus felii de mere ștrumfești…

Și nu pentru că era la modă, ci pentru că era strict necesar ca să facă față cumpăraserăm un căruț, cu 15$, care acasă aveam să-l folosim la Tapesă. Frânt cum era a adormit în căruțul prea mic pentru el ( sau el prea mare pentru căruț) cu o pernuță la cap că depășea spătarul, învelit cu „Thneed”-ul lui pe care îl iubește ( o eșarfă de-a mea H&M), cu ochelari de soare și pălăria pe ochi… și gura căscată.

Și a dormit așa, păi a dormit așa, vreo 4 (patru) ore și ceva… Timp în care noi ne-am plimbat pe „pier 17” către „ground 0” pe jos, am intrat în restaurant să mănânce grupul ( muzică, vorbă, tacâmuri clinc-clanc…) și el tot a dormit buștean, pe onoarea mea. Când am trecut de orice ar mai fi putut fi interesant s-a trezit și el. S-a trezit și cu o voce cârpită de somn, pe un ton ușor deranjat a zis:

„Vai, Doamne, cât am mai mers prin „niuiorcu” ăsta!”

Deci, vă dați seama? A dormit 4 ore superbe în care noi am văzut o grămadă de locuri ( dar prea puține totodată) și lui i s-a părut PRIN SOMN că a mers prea mult.

Iar despre percepția Tapesei ea spune despre bicul ei, care are către 1,90m și 120 de kg că „mic, mic și dăguț”. Și pentru că va face 2 ani luna asta am întrebat-o ce tort vrea, cum vrea să fie. Mi-a spus că vrea să fie… „MIC!” Și după mai multe insistențe, explicații și întrebări am mai stors un „ROZ!” Deci mic și roz va fi! :)

Și tot ca o curiozitate, Tapesa în loc să intre în etapa „de ce?” a intrat în etapa „ce înseamnă?” și „ce scrie?” :)).

Un exemplu. Când ea încă nu era eu și Balaurul ne jucam des de-a Micile Genii eu fiind Rachetă și el Leo sau Quincy. Când era agățat de spatele meu spunea „TAP, TAP, TAP… TAPATAPTAP” iar eu mergeam după ritmul „bătut” de el. De unde s-a împământenit expresia „ia-mă tap-tap”. Când Tapesa era mică, micuță și „dăguță” l-a tot auzit așa. Și imediat ce și-a dat drumul la mers și la vorbă mi-a zis să o iau „TAPE”. Mult timp am crezut că atât a putut ea să zică din cuvântul „brațe”. Recent i-am spus să nu mai zică „tape” și să zică „în brațe”. S-a uitat la mine cu fața de mâță și m-a întrebat: „Ce înseamnă în brațe?”. Cum răspunzi la întrebarea „ce înseamnă în brațe”? Aaaaa, știu…

– În brațe înseamnă „tape”! :)

Și a fost exact ce a vrut să audă.

Balaurul în NY

 

 

Potty Training… my ass! :)) Octombrie 2, 2013

Am lipsit, nu? V-am lipsit, nu?
Mi-am zis că dacă nu scriu acum, nu mai scriu niciodată.
Despre ce ați vrea să vă scriu? Despre cum a fost în America, despre fundulețe iritate și pipi în pat sau despre depresii?

(… a urmat o interminabilă discuție între egourile mele și apoi ne-am decis.)
Buuun, deci despre fundulețe să fie!

În ultima vreme aud tot mai des mămici lamentându-se ce greu își dezvață ele bebelușii de scutece și ce anevoios e procesul de „potty training”. Nu vreau să arăt cu degetul, și nici să îmi dau cu presupusul de ce nu le iese altora. Vreau doar să zic cum am gândit și cum am făcut noi.

Plecând de la exemplul unei prietene care își punea bebelușul pe oală de la 6 luni eu am ales să nu o fac. Mi se părea stupid. Eu nu îl vredeam pregătit pe copilul meu să facă la oliță. Am gândit că obiceiul ăsta e învechit și că o mamă modernă, cât timp își permite scutecele, nu are de ce să facă asta. Și nu am greșit. Prietena mea, deși i se părea des că au făcut progrese, revenea mereu cu un regres uriaș sau refuzul total al copilului de a se mai apropia de toaletă sau oliță pe pe 1 an și 8 luni. Ori Balaurul la 1 an și 8 luni nu mai purta deloc scutece ziua. O lună mai târziu, pentru că nu făcuse niciodată pe el în somn, l-am lăsat fără scutec și noaptea.
Ce am făcut? Am așteptat. Am așteptat până am crezut eu că e momentul oportun și că micuțul e cât de cât pregătit. Nu a fost ușor. Balaurul a refuzat vehement olița. Am gândit că e clar vina oliței. Am cumpărat 3. „Toate 3 să fie de vină? NU! Ia hai tu până la baie…”.
La toaletă, pe WC, a făcut din prima. S-a speriat, i-am vorbit, data următoare a ezitat. Dar cu răbdare am văzut că se simte mai în largul lui acolo unde fac și mami și tati pipi.
Și, da, în perioada asta de trecere de la scutec la toaletă a făcut de toate prin casă. Se ascundea după uși să facă caca în intimitate. Sigur vă sună familiar asta!
Începutul mi s-a părut și mie greu. Până am observat că făcea regrese dacă îl cretam sau îi „lipeam” o pălmiță „nevinovată” pe funduleț. Ei, pălmița aia nevinovată o regret! Eu cred că nu era încă suficient de pregătit. 2 luni mai târziu și nu ar și fost nevoie de pălmiță! Atunci am realizat că pălmițele sunt doar o formă de refulare pentru părinți și să bătaia nu îi învață sau corijează ci îi reprimă și îi „ajută” să facă regrese. Atunci mi-am jurat că la al doilea copil nu mai fac greșeala asta și aștept cât e nevoie.

După vreo săptămână în care l-am certat, l-am recompensat, sau i-am explicat ( după caz) am observat că se ținea mereu cât e în casă pentru că știa că îl scot afară repede și afară îi pun scutec. Am observat că efectiv aștepta scutecul pentru afară. Așa că BAM! Am aplicat lovitura decisivă! L-am scos și afară fără scutec. În 10 min se ținea de cuculeț cu o grimasă speriată. Am fugit la el și i-am explicat că poate să facă în iarbă. Și a făcut! Și eu râdeam de fățuca lui și de cât de ușor a făcut în iarbă. Ce ușor a fost! Azi așa, mâine așa… Mâna la cuculeț și grimasa speriată până a înțeles cum se face.

Și a început să ceară fără excepții „caca” și „pipi” la toaletă.

Cu Tapesa începutul a fost și mai ușor. Era chiar mai mică decât balaurul dar pare-se că fetele sunt mai sensibile și până să îmi dau seama ce se întâmplă scăpasem de scutece.
Am lăsat la începutul lui Iulie în fundul gol prin casă. A făcut pipi freestyle de mai multe ori. Fără bătaie, fără ceartă i-am arătat unde face Balaurul. Care Balaur e lumina ochilor ei și modelul ei în toate. Așa că nici una, nici două Tapesa îmi spunea „Nu cutec!”. Noaptea nu făcea în pat, ziua făcea la toaletă. La 1 an și 7 luni făcea la toaletă! Dar credeți că s-a terminat așa? Nu! Au urmat și zile de regres. Constipație psihologică, nu fiziologică. ȘTIU! Sună ca o nebunie! Și nu am citit nimic despre asta ci a fost părerea mea. Dar iaca că am avut dreptate și există așa ceva ca constipație psihologică. Și în timp ce mama mea căuta leacuri naturiste sau băbești și lumea mă sfătuia să îi schimb alimentația eu am făcut cel mai nebun și absurd lucru. Am păcălit-o!

Da. E împotriva principiilor mele să fac asta și când Anca ( mămica care mi-a zis „metoda asta”) mi-a spus despre peștișorii din WC care papă căcuțul mi s-a părut stupid. Acuma spun „Săru-mâna, Anca!”. Când n-am mai știu ce metode raționale să folosesc i-am zis Tapesei că peștișorii din WC mor de foame și „grrrrr” face burticile lor. I-a fost milă și ei de peștișorii care fac „grrrr” de foame și le-a dat să mănânce zilnic de atunci.

Ideea e că mi-a fost frică să nu ceară caca în lacurile sau piscinele frumoase de la mall unde va vedea, când mai crește, Koi Fish. Dar de câteva săptămâni nu mai pomenește de peștișori. Acuma duce ea plușurile la toaletă să facă caca sau pipi și întodeauna le șterge la fund cu „sâtie”.

Clar are tendința de a se constipa și încă e puțin speriată de durerea pe care o asociază cu actul fiziologic în sine. Dar mami o ține și o încurajează, și e gata-gata repede. Ba chiar i-am explicat că cu cât îl ține mai mult în burtică căcuțul crește și mai tare o va durea. Și o mai țin dintr-un motiv. Dacă la Balaur am folosit un reductor de colac din acela la 6-7 lei, la Tapesă nici nu îl mai pun. Îl pun dar, rar, rar de tot.
Deci avem reductor la 7 lei și oliță la 6 pe care o folosim când e baia ocupată sau o dăm la musafiri.

Iar azi dimineață la 7 Tapesa a făcut pipi în pat. Fără scutec, lângă păturica absorbantă! Pentru că aseară a culcare a cerut lapte de 2 ori și o „cecuță” cu apă. Am încercat să-i pun scutec și l-a împins smiorcăită cu „Nu veau cutec!”. Șiiiiii am prevăzut ce se întâmpla.

Cum spuneam, nu zic că e bine ca mine. Doar zic că eu așa am făcut și ne-a fost binișor tuturor.

Șiiiiii nu îmi vine să cred că aproape am terminat de scris până s-a trezit Tapesa. :D
Șiiiiiii o imagine care mi-a plăcut.
potty-training-essentials

 

Arika înnobilată Iulie 14, 2013

Filed under: Proud Mother — sotiesimama @ 10:01 pm
Tags: , , , ,

PrincessTiaraMH

De ceva vreme mă tot gândesc să schimb pseudonimul Arikăi pentru că nu i se mai potrivește DE.LOC! Nu mai e un ghem mic, e un ghem mare. Nu mai e brunetă și ciufulită, e șatenă și ondulată. Are zile când te poate păcăli că e o prințesă de fetiță. Și cum ea spune la prințesă „tapesă” mă gândeam să îi zicem așa de acum, pe blog. Tapesa sau „badadida” care înseamnă balerina.
Deci de acum unde citiți Tapesa trebuie să v-o imaginați pe Arika, mai mare, mai dulce, mai simpatică.
Cum spuneam are zile când ar putea păcăli „publicul” că e o prințesă. Cu rochițe vaporoase, pantofiori colorați, ochelari de soare și pălăriuțe moștenite de la fra-su e chiar prețioasă. Umblă încet și vorbește mai mereu aproape în șoaptă. Are grijă de plușuri ca Doctorița Pluțica. Le cară strâns în brațe, le cântă, le dă apă, mâncare direct cu botul sau fundul din castronul ei și le dă sirop cu seringa. Ba unde mai pui că la un an și nici 8 luni nu mai poartă scutec și spune „Panon!” când râgâie sau „Sanatate!” când strănută… Ș-apoi o poți vedea în parc, ciufulită, cu pantaloneii scurți murdari, alergând după băieți și strigând: „Prinde-mă!”. Alteori trântește dinozauri de masă și scoate sunete fioroase – ROARRR – sau întreabă pe o voce suavă „Une-s futuașii?” și când îi găsește fuge strigând cu o voce înțepată „Calcă! Calcă!” și rânde în timp ce încearcă să îi strivească cu piciorul. Not so girly, hah? Deci, da, poate fi cât se poate de dulce și cuminte sau poate fi și o năzbâtie mică, agitată și neascultătoare. Cam așa sunt prințesele, nu?
Azi, la prânz, i-am zis să lase pălăria pe cap  pentru că bate vântul. Și ea m-a completat… „FRUNZELE!” Du-te, bă! Deci nu am cântat degeaba până acum. Și la culcare după ce i-am spus să se așeze la locul ei și să se culce a început: „Mumuiase păsăiele… (ceva ce n-am înțeles)… Noapte bună!”. Na! Ș-apăi mai ceart-o, dacă poți, că e agitată și nu vrea să adoarmă fără frățiorul ei, pe care îl adoră și copie în toate.
Ieri seară am dus-o la somn prima. Așa făcea de când era mică. Îi dădeam ei laptele și o culcam, apoi mă ocupam de Balaur să îl răsfăț un pic și apoi dormeau cârnații aliniați până dimineață. Dar de ceva vreme Tapesa s-a prins că noi stăm trezi în urma ei și ne mai și distrăm. Și caută orice pretext să fugă din cameră.
Aseară aproape că o liniștisem când s-a auzit de dincolo Mickey Mouse strigând în gura mare „Oooo, Toodles!” și Tapesa „I-auzi! Michi! Tudălz! Plec!”. And I am such a sucker for cuteness… că am lăsat-o să plece. Și s-a dus lângă Balaur și s-au uitat împreună la desene. Apoi i-am culcat pe amândoi odată. Mai mic nu-nseamnă neapărat mai fraier! ;)
Și asta-i Tapesa noastră! O mogâldeață de fetiță, când cuminte ca un mielușel, când aprigă și neîmblânzită ca un balaur, ca deh, sunt rude și el e lumina ochilor ei. Dimineața n-are liniște până nu îl trezește. Îl pupă, îl mângâie și vorbește cu el până deschide ochii și îi zâmbește. Iar el, în serile când o culcam pe ea prima, îi mai fura câte un pupic prin somn. Pe obraz dacă îl găsea, sau dacă nu pe mânuță.

În societate copii mei nu-s perfecți dar în cuibul meu de cioară n-au cusur!

Later edit. Mi-am amintit ceva din ciclul „I am such a sucker for cuteness”. Tapesei nu prea îi ies diminutivele. Nu știu cum și de ce diminutivul de la substantivul „tapesă” e „tapiduța” ( prințesica)… Nu mă-ntrebați! Și diminutivul de la „chiloți” e „chițulei”. :)) Poate să spună „măhrrr” ( măr) dar „merișoarele” sunt „mișioaie”.

 

Recomand bonă extraordinară!

Filed under: Proud Mother — sotiesimama @ 9:07 pm
Tags: , , ,

Da. Recomand!
Știți voi cum e cu vecinii. Niciodată nu-i ușor. Ori îs prea răi, ori îs prea drăguți și pe mine mă sperie oamenii prea drăguți. Devin, involuntar și automat, suspicioasă și defensivă.

Vecini perfecți există dar ai șansa să îi întâlnești cel mult o dată în viață și noi i-am avut deja.  Acum sunt, departe, departe și mă bucur pentru ei că sunt acolo dar tânjesc după vecini ca ei.
Noi ne-am mutat acum 8 luni și nu am exagerat cu socializarea în bloc. Un zâmbet, un „Bună ziua!” și am discutat mărunțișuri cu vecinii „lipiți de noi”. Un cuplu de pensionari simpatici și harnici foc. Nu mi-au rupt ușa, nu se plâng, aproape că-s perfecți.

O altă vecină m-a oprit ea de vreo câteva ori. De fiecare dată extrem de veselă și extrem de prietenoasă. ZBAM! Defence shield activated!

Ultima dată mă oprește și îmi spune ce câini drăguți am. Ieșisem afară fără copii, doar cu câinii. Apoi fără să apuc să zic ceva spune: ”Vai de mine! Și ce tot vorbesc eu aici? Dar ce copiii ABSOLUUUT PERFECȚI AVEȚI! Sunt adorabili! Și fata care are grijă de ei e nemaipomenită!”

Eu schimb un pic vorba, nici nu mai știu ce i-am zis că încercam în același timp să o plasez exact la ușa corectă, să nu zic vreo trăsnaie și începe ea din nou. Nu mai rețin exact cuvânt cu cuvânt dar jur că discuția a fost, în esență, următoarea:
Ea, vecina: „Da… Băiețelul e minunat. M-am întâlnit într-o zi cu el și așa politicos a fost. ( eu, în sinea mea: Bingo, asta îmi amintesc!) Da și fata care are grijă de ei, bona, așa frumos se poartă cu ei. Mă mai întâlnesc cu ea când îi scoate afară. Mereu îi scoate afară. Și cu căruțul și se ocupă de ei așa bine.”
Eu: „Vă mulțumesc! Dar mă tem că nu știu despre ce fată vorbiți!”

Ea: „Bona! Fata care are grijă de ei.”

Eu: „Aaaaa… Noi nu avem o bonă. Numai eu mă ocup de ei. Sunt în concediu și numai eu ies cu ei afară. Cu mine v-ați întâlnit pe scări.”

Ea, evident înroșită de la sentimentul că a făcut o gafă: „Da? Vai, chiar mi se părea mie că semănați. Am vrut să vă întreb dacă e sora dumeavoastră și când colo erați chiar dumneavoastră…”

Apoi ne-am despărțit pentru că eu deja băgam câinii în scară. Și am plecat punându-mi singură întrebări:  Băi, eu chiar am față de bonă? Adică își imaginează că eu, vecina ei, scot câinii afară dar copii nu? Oare să mă simt flatată sau jicnită?

Am hotărât. Mă simt flatată! Și dacă aveți nevoie de o bonă bună, capabilă să iasă afară cu 2 câini și 2 copii mici, să facă cumpărăturile, curat în casă și mâncare în aceeași zi, MĂ RECOMAND!

Și, da, sunt o bonă a naibii de bună! Sunt calmă și rezistentă la oboseală, umezeală, murdărie, lovituri și țipete. Indiferentă la părerile din parc și atentă la nevoile copiilor mei.
Unde mai pui că mă joc cu ei mai toată ziua. Și că îi pot face să râdă până îi dor fălcile cu o pungă de pufuleți și nu mi-e rușine de ce cred vecinii despre mine. Copii mei vor crește mari și își vor aminti că am lăsat totul baltă în casă ca să îi scot afară, că din ultimii bani le-am luat pufuleți și că din pufuleți înmuați cu salivă mi-am făcut cornițe de melc și ei au râs de s-au topit. Că apoi și-au pus și ei coarne de melc au cântat „mec, mec, pogobec” ( așa interpretează Arika) și apoi eu am fost rinocer și unicorn și rădașcă.
Și dacă nu știați, bona asta mai știe un truc: din pufuleți se pot face tot felul de sculpturi. Cu apă e mai igienic, dar din lipsă de apă îi înmuiați câteva secunde pe limbă și apoi puteți face cu ei copăcei, flori, avioane, ursuleți, fluturași, inimioare, roboți sau brățări.
Deci, mulțumesc vecinei pentru complimentul făcut!