Sotiesimama's Blog

Just another WordPress.com weblog

Potty Training… my ass! :)) Octombrie 2, 2013

Am lipsit, nu? V-am lipsit, nu?
Mi-am zis că dacă nu scriu acum, nu mai scriu niciodată.
Despre ce ați vrea să vă scriu? Despre cum a fost în America, despre fundulețe iritate și pipi în pat sau despre depresii?

(… a urmat o interminabilă discuție între egourile mele și apoi ne-am decis.)
Buuun, deci despre fundulețe să fie!

În ultima vreme aud tot mai des mămici lamentându-se ce greu își dezvață ele bebelușii de scutece și ce anevoios e procesul de „potty training”. Nu vreau să arăt cu degetul, și nici să îmi dau cu presupusul de ce nu le iese altora. Vreau doar să zic cum am gândit și cum am făcut noi.

Plecând de la exemplul unei prietene care își punea bebelușul pe oală de la 6 luni eu am ales să nu o fac. Mi se părea stupid. Eu nu îl vredeam pregătit pe copilul meu să facă la oliță. Am gândit că obiceiul ăsta e învechit și că o mamă modernă, cât timp își permite scutecele, nu are de ce să facă asta. Și nu am greșit. Prietena mea, deși i se părea des că au făcut progrese, revenea mereu cu un regres uriaș sau refuzul total al copilului de a se mai apropia de toaletă sau oliță pe pe 1 an și 8 luni. Ori Balaurul la 1 an și 8 luni nu mai purta deloc scutece ziua. O lună mai târziu, pentru că nu făcuse niciodată pe el în somn, l-am lăsat fără scutec și noaptea.
Ce am făcut? Am așteptat. Am așteptat până am crezut eu că e momentul oportun și că micuțul e cât de cât pregătit. Nu a fost ușor. Balaurul a refuzat vehement olița. Am gândit că e clar vina oliței. Am cumpărat 3. „Toate 3 să fie de vină? NU! Ia hai tu până la baie…”.
La toaletă, pe WC, a făcut din prima. S-a speriat, i-am vorbit, data următoare a ezitat. Dar cu răbdare am văzut că se simte mai în largul lui acolo unde fac și mami și tati pipi.
Și, da, în perioada asta de trecere de la scutec la toaletă a făcut de toate prin casă. Se ascundea după uși să facă caca în intimitate. Sigur vă sună familiar asta!
Începutul mi s-a părut și mie greu. Până am observat că făcea regrese dacă îl cretam sau îi „lipeam” o pălmiță „nevinovată” pe funduleț. Ei, pălmița aia nevinovată o regret! Eu cred că nu era încă suficient de pregătit. 2 luni mai târziu și nu ar și fost nevoie de pălmiță! Atunci am realizat că pălmițele sunt doar o formă de refulare pentru părinți și să bătaia nu îi învață sau corijează ci îi reprimă și îi „ajută” să facă regrese. Atunci mi-am jurat că la al doilea copil nu mai fac greșeala asta și aștept cât e nevoie.

După vreo săptămână în care l-am certat, l-am recompensat, sau i-am explicat ( după caz) am observat că se ținea mereu cât e în casă pentru că știa că îl scot afară repede și afară îi pun scutec. Am observat că efectiv aștepta scutecul pentru afară. Așa că BAM! Am aplicat lovitura decisivă! L-am scos și afară fără scutec. În 10 min se ținea de cuculeț cu o grimasă speriată. Am fugit la el și i-am explicat că poate să facă în iarbă. Și a făcut! Și eu râdeam de fățuca lui și de cât de ușor a făcut în iarbă. Ce ușor a fost! Azi așa, mâine așa… Mâna la cuculeț și grimasa speriată până a înțeles cum se face.

Și a început să ceară fără excepții „caca” și „pipi” la toaletă.

Cu Tapesa începutul a fost și mai ușor. Era chiar mai mică decât balaurul dar pare-se că fetele sunt mai sensibile și până să îmi dau seama ce se întâmplă scăpasem de scutece.
Am lăsat la începutul lui Iulie în fundul gol prin casă. A făcut pipi freestyle de mai multe ori. Fără bătaie, fără ceartă i-am arătat unde face Balaurul. Care Balaur e lumina ochilor ei și modelul ei în toate. Așa că nici una, nici două Tapesa îmi spunea „Nu cutec!”. Noaptea nu făcea în pat, ziua făcea la toaletă. La 1 an și 7 luni făcea la toaletă! Dar credeți că s-a terminat așa? Nu! Au urmat și zile de regres. Constipație psihologică, nu fiziologică. ȘTIU! Sună ca o nebunie! Și nu am citit nimic despre asta ci a fost părerea mea. Dar iaca că am avut dreptate și există așa ceva ca constipație psihologică. Și în timp ce mama mea căuta leacuri naturiste sau băbești și lumea mă sfătuia să îi schimb alimentația eu am făcut cel mai nebun și absurd lucru. Am păcălit-o!

Da. E împotriva principiilor mele să fac asta și când Anca ( mămica care mi-a zis „metoda asta”) mi-a spus despre peștișorii din WC care papă căcuțul mi s-a părut stupid. Acuma spun „Săru-mâna, Anca!”. Când n-am mai știu ce metode raționale să folosesc i-am zis Tapesei că peștișorii din WC mor de foame și „grrrrr” face burticile lor. I-a fost milă și ei de peștișorii care fac „grrrr” de foame și le-a dat să mănânce zilnic de atunci.

Ideea e că mi-a fost frică să nu ceară caca în lacurile sau piscinele frumoase de la mall unde va vedea, când mai crește, Koi Fish. Dar de câteva săptămâni nu mai pomenește de peștișori. Acuma duce ea plușurile la toaletă să facă caca sau pipi și întodeauna le șterge la fund cu „sâtie”.

Clar are tendința de a se constipa și încă e puțin speriată de durerea pe care o asociază cu actul fiziologic în sine. Dar mami o ține și o încurajează, și e gata-gata repede. Ba chiar i-am explicat că cu cât îl ține mai mult în burtică căcuțul crește și mai tare o va durea. Și o mai țin dintr-un motiv. Dacă la Balaur am folosit un reductor de colac din acela la 6-7 lei, la Tapesă nici nu îl mai pun. Îl pun dar, rar, rar de tot.
Deci avem reductor la 7 lei și oliță la 6 pe care o folosim când e baia ocupată sau o dăm la musafiri.

Iar azi dimineață la 7 Tapesa a făcut pipi în pat. Fără scutec, lângă păturica absorbantă! Pentru că aseară a culcare a cerut lapte de 2 ori și o „cecuță” cu apă. Am încercat să-i pun scutec și l-a împins smiorcăită cu „Nu veau cutec!”. Șiiiiii am prevăzut ce se întâmpla.

Cum spuneam, nu zic că e bine ca mine. Doar zic că eu așa am făcut și ne-a fost binișor tuturor.

Șiiiiii nu îmi vine să cred că aproape am terminat de scris până s-a trezit Tapesa. :D
Șiiiiiii o imagine care mi-a plăcut.
potty-training-essentials

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s