Sotiesimama's Blog

Just another WordPress.com weblog

Mai ieftin, mai bun. Februarie 9, 2013

E iar una din acele seri BUNE. În camera copiilor cred că niște zâne țesală unicorni și niște monștri pestriț colorați atacă pământul, dar fără șansă de izbândă în fața lui Luke Skywalker și a lui sabie „De Ce Tai”. Da, așa zicea Balaurul săbiilor de Jedi, pentru că așa prinsese el din zbor și i se păruse absolut firesc să se numească așa: de_ce_tai. Get it? ;)

În sufragerie cei doi înțelepți din viața mea, tata și soțul, stau la filme și bonding time. În casă e (aproape) lună și laptopul era rece și singur. Nu era păcat să-l las așa?

Și, de fapt, vreau să vă scriu despre ceva important și util. Sper ca pentru anul ăsta să fie deja târziu dar să fie de folos pe viitor, adică  sper să fi trecut deja „sezonul virozelor”… sper!

Nu am să mă lungesc la vorbă și doar am să vă spun că noi tocmai de revenim, pe rând și foarte încet, din cea mai urâtă viroză pe care am cunoscut-o eu ca părinte. Și contraziceți-mă dacă greșesc când spun că mucii sunt o mare problemă. La fel și cum să scăpăm de ei, nu?

Prima măsură pe care o iau eu e ceapa crăpată la capul patului. Leac băbesc care la noi face minuni. Deci ( în caz că nu știți deja cum se face) eu iau o ceapă obișnuită, o curăț de coajă ( din coajă fac ceai pe care copiii mei chiar îl beau) o zdrobesc cu palma pe blat și o tai în 4, o așez într-un castron de porțelan și apoi o așez la capul copiilor când ei deja dorm. Nu încercați să faceți asta cât sunt ei treji pentru că mirosul e tare și e… împuțit, nu? Dar eficient.

Folosesc și foarte mult Vaporub. Mă dau pe mine pe piept și pe spate chiar dacă nu am nimic, doar ca să eliberez vapori :D. Pe cei mici îi dau în tălpi, dar și între omoplați când dorm.

Ziua le aspir secrețiile. Suflă și ei singuri dar nu suficient de eficient din moment ce Balaurul a făcut prima otită din viața lui. Deci să ne întoarcem la aspirat.

DSCN5939

Mi-am luat cam acum 4 ani Batista Bebelușului (stânga imaginii) pentru că era tare lăudat dispozitivul. Și chiar e eficient pe cât se spune, ÎNSĂ are un mare neajuns. Consumă, indirect, curent. Adică el ( dispozitivul) funcționează conectat la un aspirator, care aspirator consumă curent și face mult zgomot. Uram când trebuia să desfac aspiratorul în toiul nopții. Și m-am izbit de lipsa aspiratorului în concediu la mare când, evident, Balaurul a răcit și noi, evident, plecaserăm fără aspirator de acasă. :) Ca să vă fie mai ușor am să punctez plusurile și minusurile la fiecare dispozitiv. La Batistă avem așa:

PLUSURI: Dispozitiv foarte eficient. Ușor de montat și folosit. Relativ ușor de curățat. Durabil și cu vârf de rezervă.

MINUSURI: Prețul! Dependența de aspirator și de o sursă de curent. Zgomotul pe care îl face aspiratorul.

Trec la Graco pentru că am foarte puțin de spus și e la mijloc în imagine. L-am -primit de la mama. Mi l-a adus din afară. Scump, dă fitze… trebuia să mă dea pe spate… :( Nu trage mucii  secrețiile nazale nici cât o „fonfiță” la 2 lei. Cântă nevoie mare, e elegant și portabil dar total ineficient. La noi se vinde cu prețuri plecând de la 189 de lei, preț indecent aș zice eu. Deci:

PLUSURI: Cântă frumos. E elegant și portabil. Are vârf de schimb și săculeț pentru transport.

MINUSURI: E absolut INEFICIENT și extrem de scump. Dependent de baterii.

Aspiratorul buco-nazal de la Bebicina. Dacă vă zic că l-am cumpărat și pe al doilea mai trebuie să vă zic cât de eficient îl găsesc? Când l-am cumpărat pe primul a fost o revelație. E mic, ușor de montat, de folosit și de spălat. Eu una îi găsesc un singur minusel mic: nu are vârf de schimb. Așa s-a și sfârșit povestea primului meu dispozitiv Bebicina. Balaurul a scăpat din greșeală vârful în veceu și a recunoscut abia după ce trăsesem apa de vreo câteva ori. Și a fost un moment din acela genial în care Balaurul, cu fățuca lui cea mai nevinovată, mi-a mărturisit că vârful a sărit „țop, țop” de pe chiuvetă în vasul de la toaletă și cum „nu e nici o problemă, mami, că tati de aia merge la servici ca să aducă bani să iei tu un aparat nou.” na, ce să-i mai zic? Dar, de tută ce sunt, am aruncat restul aparatului, gândindu-mă că nu mai am ce face cu el. Un an mai târziu (asta însemnând cam acum o lună) am cumpărat al doilea aspirator buco-nazal. Vă miră cuvântul „buco”? Păi nu am apucat să vă spun că aspiratorul ăsta e, de departe, cel mai eficient și silențios dintre cele 3 pentru că puterea de aspirare e dată de gura părintelui. Adică la un capăt te „mufezi” tu și tragi cu 0 ( ZERO) șanse de a-ți ajunge mucii în gură ( dacă îi sufli afară când treci la al doilea copil super mucios :D ). Și, în plus, secrețiile se pot sufla afară din aparat într-un șervețel ori de câte ori e nevoie. Pe lângă faptul că are un preț super decent de 19 – 22 de lei nici nu e dependent de vreo sursă de curent sau alt aparat.

PLUSURI: E un dispozitiv super eficient! Independent de aspirator, sursă de curent sau baterii. Ușor de montat, folosit și curățat. Foarte transportabil ( cântărește puțin și ocupă puțin loc). Are și funcția de evacuare ( prin suflare) a secrețiilor care au fost aspirate.

MINUSURI: Nu vine cu vârf de schimb.

Ar mai fi ceva important de adăugat. IMPORTANT! Ultimul Aspirator Bebicina pe care l-am cumpărat s-a fisurat în multe locuri. E confecționat dintr-un plastic mai „sticlos”, foarte casant și Arika l-a fisurat trântindu-l. Fisurile s-au înmulțit și extins lucru care m-a făcut să regret că am aruncat „corpul” celui vechi care era perfect după 3 ani de folosiri în orice condiții. Vârful e încă bun dar corpul a trebuit să îl cârpesc cu lipici și nu mai e perfect etanș. Prost lot. VĂ RECOMAND SĂ PĂSTRAȚI BONUL ȘI AMBALAJUL, pentru eventuale reclamații ulterioare. Deci am trecut asta cumva sub minusuri dar, per total, Aspiratorul Bebicina e cel mai ieftin și cel mai bun. Cel puțin e cel mai potrivit pentru noi.

Vă doresc o lună plină de dragoste și fără viroze!

Anunțuri
 

2 Responses to “Mai ieftin, mai bun.”

  1. Simona Says:

    Ma bucur ca am gasit pe cineva cu initiativa unui astfel de articol (la care sincer si eu m-am gandit de ceva vreme). Eu sincer nu am folosit aspiratorul Bebicina, in schimb avem Batista sugarului si aspiratorul de la Graco.
    Batista sugarului isi merita toti banii dn punctul meu de vedere. Mi-a fost foarte utila si sincer curata foarte bine nasucul, comparativ cu Graco pe care eu personal nu il recomand nimanui. Este f.scump si nu trage aproape deloc.

    • sotiesimama Says:

      O vreme m-am gândit că o fi Graco al meu defect. Am schimbat 3 seturi de baterii la el gândindu-mă că sunt bateriile prea slabe. :)) Deci nu mi s-a părut doar mie.
      Ultimul Aspirator Bebicina s-a crăpat și mai rău. Foarte prost lot. Plasticul casant și turnat subțire. Dar oricum e mai bun decât Graco și de vreo 10 ori mai ieftin.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s