Sotiesimama's Blog

Just another WordPress.com weblog

Clubul Păsăroilor Iulie 13, 2012

Filed under: Proud Mother — sotiesimama @ 1:28 pm
Tags: , , , , ,

Cred că am re-intrat în decada norocoasă pentru că am câștigat 3 concursuri. Premii mici, care să le iubești de drag, nu Porche-ul din reclama la bere ci, o tablă magnetică de la revista Pipo, cărți de la Editura Cartea Copiilor via Zu-Zuzi și o căsuță pentru păsări de la EDUKID.

Ieri am fost leneși și am ieșit cam târziu afară. Din obișnuință am verificat cutia poștală. Înăuntru era un aviz de la o firmă cu un nume care te face să zâmbești și să știi că va fi o zi bună… RAINBOWPOWER! :) Auzi la ei, „rainbow power”!?! Nu vă face să zâmbiți? Era premiul de la EDUKID. Au o pagină tare frumoasă de Facebook, cu poze și idei de urmărit și/sau distribuit. Dar ca să nu vă mai plictisesc cu detalii trec la subiect dar cu o mică paranteză. [ Tot drumul până la poștă Balaurul m-a certat că el nu vrea premiul și nu vrea nicio căsușă de păsări și nu vrea la poștă. Acolo, în spiritul caracteristic, a trebuit să așteptăm vreo 15 min, să caute 4 angajate coletul. Dar nu ne-am putut supăra pentru că ne-au servit cu prioritate la alt ghișeu pentru că Arika cânta de cald. Nu plângea, chiar „cânta” cum cântă orice arici de 7 luni.]

După ce am ridicat coletul nu am mai scăpat de Balaur: „Dă-mi căsuța, te rog… hai desfă, nu fi nepoliticoasă!” ( e expresia lui preferată de înduplecat adulții), dar l-am convins să aștepte până în parc. Am desfăcut coletul și nu am apucat să văd bine căsuța că ea deja zbura de sus în jos dintr-un tobogan. I-am explicat Balaurului că nu se face așa și, vă vine să credți sau nu, el chiar mă ascultă. Eu am rămas admirând autocolantele, cupoanele cadou pentru reducere și fluturașul iar beneficiarul premiului se plimba mândru cu el în mână prin parc fără să facă nimic concret. Apoi s-a întors la mine cu căsuța într-o mână și bețișorul de la intrare în alta.

„ – Hmmm, am avut un accident ( iarăși o replică cu care începe orice scuză, pentru că știe că așa va fi iertat). A căzut „asta”, dar nu-i așa că nu aveam nevoie de „asta”?

-Ba aveam.

– Da’ ce e?

– Păi „asta” e ca un fel de covoraș pentru șters pe gheruțe pentru păsărele.

– Înseamnă cu nu avem nevoie de el. Ăsta îl aruncăm și le punem noi un covoraș! :D

– Nu, mami, ele au nevoie de cuib așa cum era. Cu „asta”! ”

În drum spre casă ne-am întâlnit cu 2 vecini care stăteau la umbră pe bancă și Balaurul le-a povestit ce a primit el și cum nu mai are nevoie de piesa „aia” că el o să le pună covoraș la păsărele. Mai departe am făcut un fel de furtună de idei. Eu una, el una. Eu despre cum o să fie frumoasă îmbrăcată în mușchi și scoarță de copac… El despre cum o să fie frumoasă cu covoraș și colorată.

„ – Știu! O să fie un club secret pentru păsăroi! Și o să intre numai păsăroi nu și păsărele!

– Cum? ( știam unde bate că tocmai citiserăm îmreună „Franklin și Clubul Secret” dar îmi era greu să renunț la ideile mele bune)

– Da! Și o să îi pictăm flăcări, flăcări mari și roșii!” iar ochii îi sclipeau. N-a fost corect față de copilul din mine, care a trebuit să renunțe la fericirea propriului eu artistic, ca să asculte despre cum va arăta Clubul Păsăroilor. :( Dar ce nu face o cioară pentru puiul ei?

Acasă am lipit „aia”, am lăcuit căsuța și am coborât, totuși, să culeg mușchi de pământ. Când m-am întors l-am găsit pe Balaur cățărat pe mobilă, cu mâinile la 2 metri de la sol ca să își ia acuarelele din locul care odată a fost „out of reach of children”. M-am trezit neputincioasă ( cu copilul din mine supărat) în fața propriului meu copil fericit. Niciodată, vă jur, NICIODATĂ nu a pictat mai cu îndârjire și strădanie să acopere tot-tot. Și cu cât picta, cu atât eram mai încântată de dezastrul lui artistic. Apoi a avut căsuța tihnă cam o oră, ca să se usuce căci de atunci a trecut prin zeci de teste de anduranță și măsurători. A vrut să verifice tot ce poate încăpea în Club: jucării, scule, piese gen lego, cartoane, hârtii, pâine… orice!

M-am tot gândit la ce să facem cu ea, pentru că e foarte mică. E o căsuță/cuib mai degrabă pentru Zebre ( Australian Finch), decât pentru vrăbii. Am renunțat la ideea de a o duce la țară, sau la școala cu zeci de căsuțe în copaci și cred că o să o pun pe balcon, printre ghivecele cu flori sau agățată la geam ca decor.

Înainte de somnul de prânz de astăzi, căsuța avea, în forma finală, un „vulvonator” la care să „volăneze” păsăroii. „Vulvonator” nu e un cuvânt inventat, ci un termen științific care definește o invenție. ;)

Așa ar arăta la geam:

Și imaginați-vă cum ar fi arătat dacă o făceam după ideea mea. Ar fi arătat ca din basme, dar aș fi fost o scorpie de mamă care i-ar fi impus copilului cum să se joace cu ceva. Așa că sper ca EDUKID să fie înțelegători și să nu fie total dezamăgiți de rezultat. :)

Later edit. Aseară a dormit cu căsuța în pat și dimineață m-a corectat. Nu e pentru păsăroi, ci pentru „păsări băieți”.

Anunțuri
 

2 Responses to “Clubul Păsăroilor”

  1. AndreeaG Says:

    Asa de alba si imaculata o vroiai tu?!
    Bine ca ai lasat copilul sa se desfasoare, presupun ca e f mandru :) Si felicitari tie ca ai rezistat tentatiei de a te impune-tot respectul! :)

    Recomandare cu Franklin suna f bine, voi aprofunda subiectul. Poti sa mai dai dinastea din cand in cand :)

    Sanatate multa si astept vesti!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s